După cum s-a menționat și în titlu, se prevede o reglementare favorabilă, în temeiul art. 141 din Codul asigurărilor private Decretul legislativ. n. 209/2005, potrivit cărora terțul transportat poate solicita despăgubiri pentru prejudiciul suferit direct de la societatea de asigurări a autovehiculului pe care se afla la bord la momentul producerii accidentului. Avantajul consta in faptul ca tertul transportat nu trebuie sa faca dovada vina, acesta putand actiona impotriva Societatii care asigura autovehiculul pe care calatorea, indiferent de dinamica accidentului, raspunderea si constatarea cauzele accidentului.
Astfel, terțul transportat are o sarcină simplificată a probei: va trebui doar să facă dovada că s-a aflat la bordul vehiculului și că a suferit avarii, nefiind nevoit să facă dovada cine a fost șoferul responsabil pentru accident.
Rațiunea regulii este de a proteja terțul transportat, ca subiect slab, cu aplicarea principiului solidarității conform căruia persoana transportată – care a suferit prejudicii în accident – are dreptul, în primul rând, de a fi compensate. Acesta este un principiu exprimat și de Curtea de Justiție a UE, 01.12.2011, C-442/10, precum și de jurisprudența noastră acum consolidată (a se vedea Cass., Secțiunea a III-a civilă, sentința nr. 16181 din 30/07). /2015).
Curtea Supremă cu recenta ordonanță nr. 13738/2020, a recunoscut dreptul la despăgubiri pentru pagubele aduse terților transportate chiar dacă conduse de o persoană neautorizată să conducă. În practică, susținând că terțul transportat care a suferit un prejudiciu are întotdeauna dreptul la despăgubiri.
Limitări privind compensarea integrală pentru terții transportați
Limitările posibilității terțului transportat de a solicita despăgubiri integrale pentru daune direct de la asigurarea vehiculului pe care se afla la bord pot fi:* circulația ilegală în cunoștință de cauză a vehiculului, ca și în cazul tâlharilor, teroriștilor sau hoților (vezi Cass. Sent. n. 12687/2015
* situatia în care terțul transportat este corresponsabil pentru producerea prejudiciului, precum de exemplu nepurtarea centurii de siguranță sau a căștii în cazul motocicletei.
După cum se precizează de regula în cauză, în cazul unui accident cauzat de circumstanțe fortuite, terțul transportat nu poate acționa în temeiul art. 141 Ass.Code.ni.
Potrivit doctrinei și jurisprudenței majoritare, conceptul de „eveniment fortuit” exprimat de art. 141 din Codul Ass.ni, trebuie înțeles ca un eveniment firesc, excepțional și imprevizibil, excluzând comportamentul uman de natură să provoace evenimentul, tocmai pentru că în același articol există o trimitere explicită indiferent de aprecierea răspunderii conducătorilor auto.
Această noțiune de eveniment fortuit a făcut însă obiectul unei schimbări recente în orientarea jurisprudențială cu sentințele Curții Civile de Casație nr. 4147/2019 și nr. 8386/2020, potrivit căruia evenimentul fortuit trebuie interpretat în sens juridic, incluzând și comportamentul uman.
O astfel de definiție generează însă confuzie evidentă, deoarece în acest fel excepția împrejurărilor fortuite la posibilitatea de despăgubire pentru terțul transportat în temeiul art. 141 din Codul asigurărilor, ar impune în orice caz o anchetă asupra responsabilităţilor conducătorilor autovehiculelor implicate în accident.
În opinia noastră umilă, această nouă interpretare a evenimentului fortuit este în clar contrast cu rațiunea regulii care, după cum am menționat, este de a proteja terțul transportat, vătămat în accident, care are întotdeauna și în orice caz dreptul de a compensare, în plus cu o sarcină simplificată a probei.